Au trecut 140 zile de când am auzit cuvintele: ”Of, nu e bine, nu e bine deloc. Copilul acesta trebuie scos afară”. Au trecut 139 de zile de când copilul meu s-a născut la 29 de săptămâni prin cezariană de urgență, cu 965 g pentru că nu mai creștea de câteva săptămâni. O bucată de timp după aceea, în timp ce eram în stare de șoc, mă trezeam povestind tuturor celor ce voiau să mă asculte că am un băiat prematur. Le spuneam la telefon celor de la bancă că am avut preeclampsie; celor de la curățătorie că am făcut cezariană, celui care îmi livra pachetele că am un copil în terapie intensivă. M-am trezit spunând unui străin în zona de legume la magazin despre mica mea măzărică care acum creștea în incubator și nu înlăuntrul meu, un ”uter artificial”, dacă vreți. Unui om complet străin! Acum, după 140 de zile, copilul meu este acasă și (îndrăznesc să spun) … e bine. Și tot îmi este greu să nu strig AM NĂSCUT UN COPIL PREMATUR în parcarea de la supermarket. Asta este amprenta unei mame de premăturel. De niciunde, am fost însemnată și am primit card de membru într-un club din care nu am dorit niciodată să fac parte, nici nu-mi imaginam că exista. Acum pot vorbi despre unitatea de terapie intensivă neonatală (TINN). Am înțeles tranziția de la TINN la secția specială. Cunosc toate modurile diferite de a stoca lapte matern. Înțeleg singurătatea unei pompe de muls la ora 3 dimineața, cât de devastator este să trebuiască să încerci să-ți păcălești sânii să producă lapte când corpul tău abia ce a realizat că ești gravidă dărămite să știe că ai născut un copil. Știu totul despre aceste intense sentimente de pierdere, de întrerupere brutală a unei sarcini. Nu voi cunoaște niciodată statisfacția de a crește și naște un copil. Și știu totul despre ecografii craniene, radiografii pulmonare, monitoare cardiace, nenumărate hemograme, nivele ale saturației în oxigen, aparate CPAp și ventilatoare. Știu despre enterocolita ulcero-necrotică, virusul sincițial respirator și retinopatia prematurului, acronimele și semnificația. Toate sunt lucruri pe care nu m-am bucurat să le aflu, mai ales legate de copilul meu.
Suntem așa de norocoși că această mânuță de om a reușit în călătoria sa prin TINN relativ fără evenimente și cu puțin zgomot. A reușit să treacă apoi prin unitatea neonatală și a fost externat după 2 luni. Cu ce incredibilă ființă umană am fost dăruiți! Și cu toate acestea, maca călătoriei prin TINN rămâne cu mine. Mă gîndesc la asta tot timpul. În fiecare zi retrăiesc unele din acele 140 de zile, prin flash-back-uri vii și amintiri intruzive. Mi se reamintește, de asemenea, cât de norocoși suntem. Există și miraculoșți mici luptători care nu au reușit să ajungă acasă, a căror călătorie a luat sfârșit în TINN. Mă gândesc la acesi minunați copii atunci când îl văd pe al meu. Acum câteva săptămâni o prietenă mi-a sugerat cu blândețe să am grijă de copilul nostru chiar și la școală din cauza prematuritățoo. ”Poți să îți dai seama care s-a născut prematur”, a spus ea. Poate că e așa dar sunt hotărâtă că deși experiența sarcinii, nașterii și TINN m-a schimbat să nu îmi schimbe definitiv viața copilului. Când va fi suficient de mare ca să înțeleagă voi înceta să vorbesc despre experiența mea. Nu creau să audă adușții discutând despre el sau nașterea lui prematură. Nu vreau să audă toate motivele pentru care ar putea să nu fie la fel de mare ca alți băieți, de ce nu ar putea prinde lucruri la fel de ușor sau de ce se luptă cu unele sarcini de zi cu zi. Băiatul meu este un luptător și poate realiza lucruri mărețe. Știm asta pentru că a făcut-o deja. În timp ce au voi fi membră a clubului de mame de premăturei, ceea ce mi-a adus suferințpă, tristețe, îngrijorare și miracole în egală măsură, toate acestea vor fi capitole ale poveștii mele. Sunt hotărâtă să nu fie și povestea lui. El nu este membru al acestui club. El este un băiețel putermic, hotărât, ingenios care a ținut mâna mamei lui și a condus-o pe drum, ghidând-o printr-o călătorie de coșmar. Acesta este sigur băiețelul meu.
Sursa: https://www.thesmallestthings.org/neonatal-journeys/shock-trauma-amp-hope-a-life-changing-journey-through-neonatal-care