”Am vrut să fiu mama perfectă. Dar am vrut și să fiu sigură că nu mai are probleme.”
Într-o joi mi s-a spus că fiul meu, Qingston, va fi externat peste 2 zile. Fusesem în TINN timp de aproape 70 de zile la acel moment. Eram nervoasă și speriată să plec din TINN. Soțul meu, Quatima, era entuziasmat și nu puteam înțelege de ce nu simt și eu la fel. Mă tot gândeam ce va fi dacă va face desaturări? Dar dacă nu doarme? Cum voi ține pasul cu programul lui de ”atingere”? A venit și sâmbăta și am primit un telefon că a avut o apnee și a avut nevoie de ajutor pentru a-și reveni. Eram terifiată dar și un pic ușurată. Știam că aceasta va însemna că va fi amânată un pic data plecării acasă. 6 zile mai târziu medicii s-au întâlnit cu mine la patul copilului să îmi dea vestea cea bună. Qingston urma să fie externat ziua următoare, la finalul șederii noastre de 74 de zile. Mi-am reținut lacrimile până ce au plecat. Minunata noastră asistentă m-a citit. A tras un scaun și a vorbit cu mine despre toate. Ea știam ce îngrozită eram, că aveam sentimente amestecate. Pe de o parte eram fericită că-mi voi avea băiatul pentru mine, pe de altă parte, eram speriată. Asistentele au fost de partea noastră din prima zi. În săptămânile dinainte ele au petrecut așa de mult timp ajutându-ne cu îngrijirea lui Qingston. Soțul meu se descurca minunat cu toate și s-a prins din prima. Mie, pe de altă parte, mi se spunea mereu: ”o să te descurci, mai încearcă”. Cum voi face toate astea când Quatima va merge la muncă?, întream eu. Dar am continuat. Și a venit ziua când Qingston urma să plece din TINN și să vină acasă și m-am simțit mai încrezătoare. Dar eram în continuare speriată. Am vrut să fiu mama perfectă. Dar voiam și să fiu sigur că nu va mai avea probleme de respirație. În ziua externării asistentele au trecut prin toate și m-au făcut să mă simt încrezătoare. M-au încurajat să mă implic. Și asta am făcut. Am ajuns acasă și am fost fericită și ușurată. Puteam să îl țin cât de mult voiam în brațe. Și nu trebuia să aștept vreun timp pentru a-l atinge. După cam 2 săptămâni am știut că pot. Qingston se descurca bine și asistentele erau mereu în contact cu noi. Le scriam orice întrebare și ele îmi răspundeau: “Arielle, te descurci. Încrede-te în instincetele tale. Ține minte cum ai făcut când erai aici”. Și suficient de repede am intrat într-o rutină și a fost ca și când am fi fost acasă dintotdeauna. Qingston ne aduce bucurie în casă și nu cred că aș fi reușit fără asistente. Are acum 18 luni, e fericit și a atins toate etapele de dezvoltare, e bine. Am reușit cu toții.
După Arielle Lucas, mama lui Qingston, născut la 27 de săptămâni; Hand to Hold Staff | Dec. 2020
Sursa: https://handtohold.org/nicu-parent-perspective-i-was-scared-to-leave-the-nicu/