“La început te aștepți la complicații și momente înspăimântătoare. Apoi, după terapia intensivă, pașii înapoi sunt mai surprinzători, mai dezamăgitori pentru că crezi că ceea ce e greu a trecut”. Când prematurul e suficient de stabil pentru a părăsi terapia intensivă se consideră în general că pericolele mari posibile în perioada critică au trecut. Dar câteva afecțiuni medicale continuă să poată afecta evoluția și majoritatea pot produce pași tranzitorii înapoi. Rareori aceste afecțiuni înseamnă revenirea în terapia intensivă neonatală (TINN).
Apneea, bradicardia și desaturările apar adesea la prematurii născuți înainte de 32 de săptămâni de sarcină și astfel de episoade continuă și după TINN. Personalul va monitoriza frecvența, intensitatea și durata acestor episoade. Dacă prematurul nu are apnee și bradicardie în TINN sau dacă frecvența și intensitatea episoadelor crește aceasta poate fi un semn de boală. Dacă e așa, medicul, asistenta vor face teste pentru a afla cauza. Dacă apneea și bradicardia se datorează imaturității prematurul poate primi medicație (teofilină sau cafeină) pentru a reduce numărul episoadelor. Dacă prematurul primește medicație e posibil să fie verificat periodic nivelul medicamentului în sânge. Pe măsură ce prematurul crește medicul ajustează dozele sau le lasă la fel dacă apneea și bradicardia par să se rezolve. Dacă nu sunt efectul secundar al unei alte boli, apneea și bradicardia se rezolvă adesea în jurul datei când copilul ar fi trebuit să se nască. Dacă prematurul se pregătește de externare înainte de acea dată apneea și bradicardia ușoare trebuie gestionate înainte de externare. Managementul situației depinde de neonatolog. E posibil ca prematurul să fie monitorizat în continuare în spital, poate fi necesară testarea cu pneumograf înainte de externare sau poate fi candidat pentru monitorizare și medicație la domiciliu În această ultimă situație părinții vor fi instruiți să folosească monitorul și să resusciteze copilul.
Prematurul aflat în recuperare este predispus la multe tipuri de infecții. În ciuda celor mai bune precauții ale personalului și vizitatorilor infecțiile pot apare. Unele infecții precum candidoza sunt minore și răspund repede la terapie. Altele pot fi mult mai serioase. Candidoza. Prematurul poate face infecție cu ciuperci – numită candidoză – la nivelul gurii. Se prezintă ca niște pete mari albe pe limbă și gingii care nu se pot dezlipi și curăța. Prematurii cu astfel de infecție pot avea adesea probleme de alimentație din cauza sensibilității ariei afectate. De obicei se tratează cu medicamente pe gură. Alte infecții. Semnele altor infecții pot include dificultăți de alimentație (intoleranță, vărsături, distensie abdominală, alimentație deficitară), reducerea nivelului de activitatea, creșterea frecvenței apneei și bradicardiei, instabilitatea temperaturii, efort crescut de respirație. Când echipa de îngrijire observă aceste semne copilului i se fac analize de sânge, culturi din urină, radiografii, puncție lombară pentru a identifica cauza infecției. Se pot iniția antibiotice intravenos și e posibil să se întrerupă alimentația pe gură, din precauție. Mai rar, prematurul poate fi transferat înapoi în TINN pentru suport respirator, monitorizare mai atentă sau pur și simplu pentru medicație intravenoasă. Rareori infecția poate fi așa de serioasă că poate produce decesul. Majoritatea infecțiilor răspund bine la tratament și prematurul revine la normal în câteva zile.
Prematurii au risc crescut de hernii – protruzia unei părți din organism (precum ansele intestinale) printr-o zonă de slăbiciune musculară sau o deschidere neobișnuită a corpului. Dacă prematurul dezvoltă hernie foarte adesea este nevoie de reparare chirurgicală. Hernia inghinală. Cea mai comună hernie este cea inghinală. Apare mai ales la băieți, de obicei ca o umflătură inghinală, mai ales după plâns sau efortul de defecare. Uneori și fetele fac hernii inghinale care pot fi observate ca umflătură sau edem lângă labii. De obicei testiculii băieților rămân în canalul inghinal (sus, la nivel inghinal și nu în sacul scrotal) până la circa 32 de săptămâni de sarcină. La acel moment testiculii coboară în scrot. Dar la prematuri parte din intestine pot fi împinse prin acel orificiu din peretele muscular spre scrot. Hernia se poate produse uni- sau bilateral și apare ca o umflătură deasupra sau la nivelul scrotului. Atât timp cât hernia este reductibilă (intestinul poate fi împins cu ușurință și blând înapoi prin orificiu) nu este necesară corecția chirurgicală de urgență. Chirugia pentru repararea herniei poate avea loc înainte de externare sau în jurul momentului în care copilul atinge circa 2 kg. De asemenea, chirurgia poate fi amânată până când prematurul crește mai mare sau necesită și altă intervenție chirurgicală. Dacă hernia se încarcerează (este blocată în scrot) scrotul va deveni albăstrui și dureros și este necesară chirurgie de urgență. Hernia ombilicală. O altă arie unde mușchii nu se închid bine este cea din jurul ombilicaului. Hernia ombilicală face ca zona ombilicală să fie împinsă înainte când prematurul plânge. Cât timp nu există roșeață sau decolorare locală nu există motive de îngrijorare. Hernia aceasta se corectează de obicei de la sine pe măsură ce prematurul crește și mușchii abdominali se întăresc și se îngroașă. În general nu se recomandă intervenție chirurgicală înainte de 3-5 ani.
Afectarea cunoscută sub numele de reflux gastroesofagian (RGE) apare când deschiderea spre stomac nu este matură și permite alimentelor să meargă înapoi spre esofag. Un prematur cu RGE poate voma de 3-4 ori pe zi și pierde semnificativ de mult din alimentație. Poate prezenta episoade de apnee, bradicardie și desaturări în timpul alimentației, semne de disconfort în timpul alimentației, dificultăți de creștere a volumului meselor, digestie deficitară și creștere ponderală deficitară. Mulți prematuri prezintă simptome de RGE și majoritatea se rezolvă până la atingerea datei la care ar fi trebuit să se nască. O varietate de factori pot contribui la disfuncția joncțiunii dintre esofag și stomac. Refluxul poate fi determinat de suferința respiratorie care face ca diafragmul și mușchii abdominali să muncească mai greu decât ar trebui, poziționarea prematurului pe spate, volumele mari de lapte care pot produce presiune pe joncțiunea esofag-stomac. Alimentația cu cantități mai mici dar mai frecventă, alimentația continuă pe pompă (deși sondele de gavaj se asociază cu creșterea simptomelor de reflux), ridicarea capului patului sau plasarea prematurului pe burtă după alimentație pot ajuta la ameliorarea afecțiunii. Dacă se folosește poziționarea pe burtică trebuie folosită monitorizare cardio-respiratorie continuă și prematurul trebuie tranziționat spre somnul pe spate înainte de externare pentru a reduce riscul de sindrom de moarte subită. Dacă afectarea este severă se poate trata cu medicamente sau chirurgical. Chirurgia care corectează refluxul se numește fundoduplicare.
După externarea din TINN hemolecuograma (hematocritul sau hemoglobina) sunt verificate săptămânal sau ori de cîte ori starea copilului o cere. Prematurii din TINN au risc crescut de anemie (număr redus de celule roșii) din cauză pe durata șederii în TINN li se ia sânge des pentru evaluare și tratament și sistemele organismului care produc celule roșii sunt imature. Creșterea rapidă produce și ea scăderea numărului de celule roșii. Adesea prematurii nu pot acoperi nevoile suficient de repede pentru a ține pasul cu recoltările de sânge din TINN și de aceea se pot adminsitra transfuzii pentru a corecta anemia. În unele instituții, se adminsitrează un medicament numit eritropoietină pentru a ajuta la stimularea producției de celule roșii. Anemia poate produce nivele reduse de oxigen și glucoză în sânge ceea ce face ca organele și țesuturile organismului să nu funcționeze bine. Prematurii cu anemie pot apare palizi și letargici, au frecvență crescută de apnee și/sau bradicardie, nu mănâncă bine. Prematurii aflați pe suport respirator pot avea nevoie de transfuzii regulate de sânge. Menținerea unui număr normal de celule roșii este importantă pentru menținerea nivelului normal de oxigen în țesuturi și permiterea înțărcării de oxigen în timp. Majoritatea prematurilor care pleacă din TINN sunt capabili să-și mențină nivelele de oxigen fără ajutor așa încât nu ar trebui să mai aibă nevoie de transfuzii. După TINN celulelor roșii li se permite să scadă mai jos decât în TINN pentru a stimula producția proprie de celule roșii. Când un prematur primește transfuzie producția de celule roșii din măduva osoasă nu este stimulată. La fel ca și cu toate sistemele imature, funcționarea deplină necesită timp. Când hemoglobina și hematocritul scad, măsuva osoasă care produce celulele roșii este stimulată să umple rezervorul. Un test numit numărul de reticulocite arată cantitatea de celule roșii care este produsă. Dacă numărul de reticulocite este în limite normale transfuziile se pot amâna în speranța că prematurul se va descurca singur. La majoritatea prematurilor acest lucru se întâmplă fără complicații. Ocazional un prematur poate avea nevoie de transfuzie înainte de externare. În acest va fi nevoie de o testare de evaluare a rezultatului transfuziei după externare.
După Newborn Intensive Care: What Every Parent Needs to Know, 3rd Edition (American Academy of Pediatrics)
Sursa: https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/baby/preemie/Pages/Watching-for-Complications.aspx