În noiembrie 2019 am aflat că sunt însărcinată cu bebe numărul 3. Am născut 2 fete în California cu un medic obstetrician uimitor la care mergeam de 6 ani. M-am mutat înapoi la New York la scurt imp după ce am născut-o pe a doua pentru a fi mai aproape de familie. La scurt timp după revenirea la New York, am aflat că sunt din nou gravidă, cu bebe numărul 3. Trebuia să găsesc un alt obstetrician cât mai urgent. După o căutare atentă și citirea review-urilor am găsit unul. Prima mea vizită a fost într-o vineri, i-am spus medicului povestea mea și apoi am trecut la o ecografie. Medicul mi-a spus că nu sunt gravidă. Am început să îi spun că e prea devreme și că am avut aceiași problemă și cu al doilea copil, acesta nu s-a văzut până la 8 săptămâni. Mi-a spus că este improbabil și că va verifica din nou lunea. Am revenit lunea și din nou a spus că pare că am mult țesut. Apoi mi-a spus că este o sarcină molară. ”Ce? Ce este sarcina molară?” Mi-a spus că e nevoie de câteva analize de sânge și de o biopsie. Imediat după am intrat în depresie. Eram plină de gândurile unei noi pierderi, mi-era acum teamă că am și cancer. Cam o săptămână mai târziu au venit rezultatele și nu era sarcină molară, doar țesuturi. ”Doar țesuturi?”. În acel moment eram confuză dar ușurată. Într-o noapte, câteva săptămâni mai târziu, trezindu-mă să merg la baie am avut hemoragie. Am sunat medicul și m-am programat la consultație în acea zi. Am văzut medicul și el nici măcar nu m-a controlat, a început să-mi spună că este ciclul meu menstrual. După 1-2 zile s-a repetat de 2 ori înainte să mă decid să merg la spital pentru a doua opinie. Și atunci am aflat că, de fapt, eram însărcinată în 13 săptămâni. Am plâns. Știam în adâncul inimii mele dar ignorasem. Nu luasem vitamine prenatale, nu mâncasem sănătos. Am simțit ca și când mi-aș fi trădat copilul și corpul. O zi mai târziu am găsit un alt obstetrician și am început să am grijă de mine așa cum trebuie să o facă o gravidă. Dar călătoria nebună era doar la început și deși totul părea să fie în regulă cu excepția sîngerării, am eliminat însă un cheag care mi-a iritat colul uterin și mi-a declanșat travaliul prematur la 24 de săptămâni. Am petrecut toată luna aprilie singură, în dureri, cu contracții zilnice, la fiecare 5-10 minute. Cele 2 fete ale mele erau acasă. Mi-era dor de ele și lor le era dor de mama lor. Nu înțelegeau de ce nu eram acasă. Era varză, nu mai puteam suporta, nu mai putea nici corpul meu. La 26 de săptămâni am intrat complet în travaliu și am fost dusă de urgență în sala de operații rugându-mă să fie sunat la telefon soțul meu dar mi-au spus că nu mai este timp. Am fost programată pentru repetarea cezarienei dar am sfârșit prin a naște vaginal. Am născut pe minunatul meu fiu pe 4 mai, singură. După toate prin câte trecusem a trebuit să fac față și terapiei intensive neonatale pentru că fiul meu, la 12 zile, a dezvoltat enterocolită ulcero-necrotică – o infecție a tractului gastro-intestinal. A fost pus pe 3 tipuri de antibiotice care au fost schimbate de 2 ori. A trebuit operat de urgență din cauza unei rupturi intestinale mari ceea ce a dus la infecție cu E-coli. I s-au scos 5 cm de intestin gros și apendicele pentru că erau foarte afectate. Următoarea zi o altă operație pentru o linie Broviac, o linie directă pentru toată medicația și pentru transfuziile de care a avut nevoie pentru a supraviețui. Plămânii au colabat de 2 ori după operație și a fost pus pe un ventilator mai bun. Fiul meu a ajuns acasă pe 18 august 2020. A luat medicamente pentru ficat pentru colestaza pe care a făcut-o din cauza alimentației parenterale prelungite. Când a venit acasă era tare-tare galben. Am avut câteva poticneli cu posibile obstrucții intestinale care până la urmă e bine. Apoi toată familia a făcut Covid, în ianuarie. Din fericire, suntem toți bine. Luna trecută i-au venit celui mic analizele și nu mai are nevoie de medicamentele pentru ficat. În plus, putem, în sfârșit, să-i dăm mâncare de bebeluși de 3 ori pe zi. Mai avem încă simptome gastro-intestinale, gaze și de-alde astea, dar se face bine. Își atinge acum toate etapele de dezvoltare și la 11 luni ajustate a început să meargă. În mare, suntem bine. Ne este încă teamă pentru el dar și testul pentru fibroză chistică a fost negativ, este doar purtător al genei, ca și mine.
După Nicole Ventura, mamă a 3 copii minunați și terapeut
Sursa: Top of Formhttps://grahamsfoundation.org/unexpected-changes/