Ne naștem pentru a avea relații. Ca ființe umane suntem sociali și avem nevoie de conexiuni biologice, emoționale și psihologice cu alții. Învățăm cum să ne conectăm și creem modele pe care le formăm în perioada de sugar și de copil mic. Aceste modele și experiențe se întipăresc în noi și devin modul în care înțelegem cum funcționează lumea și oamenii. Astfel de experiențe precoce cu primele persoane care ne îngrijesc ne învață la ce să ne așteptăm în viață. Atașamentul este dansul relațional al părinților cu copilașii lor. Ne gândim la asta când vedem cum se uită un sugar la părinții lui și cum li se întâlnesc privirile într-o căutare minunată: părintele zâmbește și copilul zâmbește iar când părintele sărută copilul acesta gângurește. Sau, când sugarul plânge el spune părinților că îi este foame și părintele ridică copilul, îl îmbrățișează clad și copilul este sătul, cu inima și burtica pline. Acest dans crează baza pentru interacțiuni pe care le vom avea toată viața și pentru modul cum vom înțelege dragostea.
Sugarii au nevoie de conexiuni pline de dragoste pentru a prospera
René Spitz a fost un psihiatru pediatru care a studiat sugarii și copiii din orfelinate și închisori înainte ca medicina vestică să înțeleagă importanța atașamentului și conexiunilor. Prin cercetările sale din anii 1930, Spitz a descoperit că sugarii și copiii ar putea muri dacă nu fac conexiuni și nu sunt atinși: pot primi nutriție ți îngrijiri pentru sănătate adecvate dar nu cresc, nu prosperă în lipsa contactelor de dragoste. Spitz a filmat sugarii și copiii deprivați de atașamente sănătoase și imaginile au fost folosite pentru a promova schimbări în modul în care instituțiile îngrijesc sugarii și copiii. Azi, astfel de imagini sunt profund tulburătoare și ne bântuie. Modul în care învățăm să interacționăm și să ne angajăm cu principalele persoane care ne îngrijesc este modul în care ne vom ngaja cu alte persoane toată viața noastră. Atât de fundamentale sunt relațiile pentru noi.
Jocul de-ascunselea nu e doar un joc
Atașamentul este un proces relațional care se construiește în perioada de sugar și este deja stabilit la vârsta de 8 luni când copilul dezvoltă deja unele abilități cognitive. Copilul își dezvoltă capacitatea cognitivă pentru ceva ce educatorii numesc permanența obiectelor – înțelegerea relației cauză-efect iar persoanele și obiectele există atunci când sugarii le văd. Sugarul căruia îi place să se joace de-ascunselea este în acest stadiu de dezvoltare. Jocul de-ascunselea este înțelegerea faptului că persoanele există chiar și când nu le vedem. Ceea ce învățăm în perioada de sugar și în mica copilărie este un set de comportamente și moduri de a gândi și de a simți despre noi și despre cei din jurul nostru pentru a înțelege cum funcționează relațiile. Acestea sunt numite de psihologi modele de lucru despre lume, scheme și vederi ale lumii în care se dezvoltă copilul. De exemplu, modul în care un copil înțelege ce se întâmplă dacă sunt loviți de o minge va fi un model de lucru pentru ei. Cred că celălalt copil îi urăște și este rău sau l-a lovit copilul celălalt din greșeală?
Senzația de siguranță sau nesigurață
Aceste modele de atașament sau moduri de înțelegere a interacțiunilor sunt ceea ce noi învățăm prin relațiile cu cei care ne îngrijesc când suntem mici. Un copil dezvoltă un atașament (sau o relație) de siguranță cu părinții săi când copilul simte părinții ca un mod sigur de a explora lumea. Abilitatea părinților de a răspunde în mod sensibil copilului atunci când acesta are nevoie de el este crucială pentru ca cei mici să formeze un atașament de siguranță cu părinții. Teoria atașamentului arată 4 categorii de moduri de înțelegere a comportamentului de atașare: siguranță, evitarea nesiguranței, ambivalent și dezorganizat. Copilul cu model de atașament de siguranță a învățat că nevoile sale emoționale vor fi îndeplinite. Ca adult, acestuia îi va fi relativ ușor să se apropie de alții și nu este îngrijorat de apropierea de alții sau de riscul de a fi abandonat. Copilul cu model de atașament de evitare a nesiguranței a învățat că părinții săi nu sunt disponibili emoțional și nu vor răspunde nevoilor lor. Ca adult, va lua în desconsiderare emoțiile și relațiile și nu îi va place să se apropie prea mult de oameni. Copilul cu model ambivalent de siguranță ca învățat că părinții săi sunt uneori disponibili alteori indisponibili emoțional. Ca adult, va fi preocupat de relații dar deseori îngrijorat de riscul de a fi abandonat. În fine, atașamentul de secutitate dezorganizat – despre care se crede că afecteaz circa 15% din populație – apare când copiii suferă o traumă semnificativă. Copilul cu acest model de atașament dezorganizat va fi temător în cursul interacțiunilor. Clasificarea atașamentului parental – modelele în care au interacționat ei înșiși cu părinții lor – sunt adesea trecute generațiilor viitoare. Aceasta înseamnă că tindem să fie la fel cum au fost părinții noștri.
Atașamentul se poate modifica
Modelele de atașament pot fi diferite în fiecare relație copil-părinte. Modelele se pot schimba de la cel de nesiguranță la cel de siguranță. Un copil poate deveni mai sigur dacă părintele devine mai sensibil la semnele copilului. Un adult poate deveni mai sigur dacă are o relație semnificativă care îi permite să se încreadă în alții și să creadă că alții îi răspund nevoilor sale emoționale. Atașamentul se poate schimba, de asemena, de la siguranță la nesiguranță dacă o persoană trece prin evenimente de viață stresante sau dacă părintele este mai puțin disponibil emoțional pentru copil.
Ajutarea legăturii cu copilul
Este important ca copilul să fie ajutat să construiască fundațiile creerii de relații adaptative pozitive cu persoanele din viața sa. Părintele poate liniști și mângâia copilul când este rănit fizic, bolnav, supărat, speriat sau singur, părintele răspunde copilului și observă copilul, oferă copilului senzația de încredere în lume și în persoanele din jur, împarte experiențele frumoase și amintirile și stabilește tradiții de familie. Când copilul este lăsat undeva trebuie să i se spună und emerge părintele și când se va întoarce, i se pot oferi obiecte de securitate care să îi amintească de părinți. Părinții trebuie să încerce să fie predictibili și pozitivi cât de mult se poate atunci când reacționează la comportamentul copilului, să se joace fizic cu acesta, să petreacă timp cu el, să facă contact ochi în ochi, să atingă copilul și să împartă cu el emoțiile. Să fie conștient de timpul pe care îl are cu copilul și de timpul pe care copilul îl petrece cu tehnologia de azi. Toate experiențele, inclusiv cele cu tehnologia, afectează dezvoltarea creierului. Părinții trebuie să se gândească ce vor și ce este important pentru adultul în care se va transforma copilul lor. Să-i ofere în copilărie experiențe care să susțină această viziune. Părinții trebuie să se străduie nu să fie perfecți ci suficient de buni.
Autor: Nikki Martyn, mai 2019
Sursa: https://theconversation.com/ifancy-and-early-childhood-matter-so-much-because-of-attachment-117733?utm_source=facebook&utm_medium=facebookbutton&fbclid=IwAR3f58rJksMcZSfc1KwZlrJbtTbwQUzbcIcUb6Z1Mu68ATa1N4EfQOR6WbY