Pregătirea înainte de naștere este importantă mai ales dacă sarcina a fost clasificată ca fiind cu risc sau fătul are o problemă, vești care pot fi înfricoșătoare. Mama se poate simți vinovată, poate crede că organismul ei nu a reușit să-și facă treaba, se poate simți neajutorată pentru că poate face foarte puține lucruri. Cauzele nașterii premature (înainte de 37 de săptămâni împlinite) nu sunt bine înțelese și există multe și variate motive pentru care copiii se pot naște prea devreme, inclusiv sarcina multiplă, pre-eclampsia sau creșterea deficitară a fătului. Dacă membranele amniotice se rup prea devreme, medicii pot administra medicamente – unele pentru a întârzia travaliul și altele pentru a grăbi maturizarea plămânilor. Când mamele află ce li se poate întâmpla aceasta le poate ajuta să aibă un oarecare control asupra situației. În acest scop mamele pot pune întrebări medicilor (ajută ca acestea să fie notate pentru a nu fi uitate la momentul consultului), pot căuta informații despre bolile menționate de medici (de dorit din surse de încredere precum site-urile asociațiilor profesionale sau ale spitalelor), pot căuta terapia intensivă neonatală din zonă (să intri prima dată acolo poate fi intimidant), pot discuta cu cineva care a născut prematur, pot căuta site-uri ale părinților de prematuri. Informațiile trebuie căutate cu răbdare, prea multe informații o dată pot fi copleșitoare. De asemenea, mamele trebuie să fie atente la considerațiile practice: să pregătească bagajul pentru spital, să aleagă spitalul, să aibă la îndemână numerele de telefon necesare. Când copilul se naște prematur este foarte posibil ca inițial acesta să fie hrănit pe sondițe dar laptele matern este foarte improtant pentru prematuri și pentru nou-născuții bolnavi. Viitoarele mame se pot informa despre exprimarea laptelui manual și cu pompa.
Grija pentru propria persoană
Gravidele cu risc trebuie să aibă grijă de greutatea lor, să încerce să se mențină sănătoase și să rămână active pentru a reduce riscul de complicații care ar putea duce la naștere prematură. Sănătatea poate fi menținută prin consumul de suficiente fructe și legume (cel puțin 5 porții pe zi), consumul de alimente cu amidon (carbohidrați) precum pâinea, cartofii și pastele, consumul de carne și ouă pentru aportul de proteine (atenție însă să fie bine gătite), consumul de pește (1-2 porții pe săptămână), de preferat pește gras precum somon, sardine sau macrou. Trebuie evitate alimente precum ficatul, pate-urile, brânza moale și cea cu mucegai, carnea și ouăle crude sau insuficient gătite. Dacă medicul nu interzice, gravida trebuie să facă ceva activ în fiecare zi, nu neapărat exerciții organizate, și plimbările contează. Fumatul, consumul de alcool și de droguri au fost legate de nașterea prematură așa că gravidele trebuie să renunțe la acestea măcar în sarcină dacă nu au făcut-o înainte de sarcină. Se recomandă renunțarea completă la alcool, e cel mai sigur așa. Și sănătatea mentală este importantă. Gravida trebuie să încerce să reducă stresul zilnic acceptând oferte de ajutor de la prieteni și familie pentru curățenie, îngrijirea copiilor, cumpărături (acestea se pot face și online) și ar trebui să facă ceva ce îi face plăcere cel puțin o dată pe săptămână.
Sursa: https://www.bliss.org.uk/parents/about-your-baby/before-birth