Întrebări frecvente legate de alăptare

A avea un copil este un stadiu uimitor şi incitant al vieţii. Mamele trebuie să ia decizii pentru a se pregăti pentru micul pui de bucurie, inclusiv decizii legate modul de alimentaţie. Majoritatea mamelor decid să alăpteze. Laptele matern este perfect pentru copii şi alăptarea este convenientă şi ieftină.

Când l-am născut pe fiul meu eram agitată. Nu mai văzusem niciodată un copil alăptat şi am simţit că nu ştiu nimic despre copii. Deşi citisem multe despre alăptare când am avut copilul în braţe m-am simţit total ineptă, neîndemânatică şi am avut o mulţime de întrebări. Din fericire copilul meu a putut să mă ajute să îmi dau seama. El m-a învăţat că deşi primele două săptămâni sunt o provocare, alăptarea este minunată, o experienţă care te împlineşte şi care merită toate eforturile.

Acum, în calitate de consultant în lactaţie, vorbesc cu femeile zi de zi, femei care se simt la fel ca şi mine atunci când am fost mamă pentru prima dată. Iată câteva din cele mai frecvente întrebări care mi se pun. Sper ca răspunsurile să le ajute pe mame şi pe copii să aibă un drum mai uşor spre o alăptare de succes.

  1. Cum pot să am cel mai bun start în alăptare?

Luaţi în considerare ideea de a urma un curs despre alăptare, citiţi despre alăptare şi luaţi în considerare vizitarea unui grup de sprijin pentru alăptare. Când copilul se naşte puneţi-l în contact piele-la-piele la pieptul dvs. imediat după naştere. Petreceţi mult timp piele-la-piele cu copilul dvs. în primele zile de după naştere. Oferiţi-i sânul frecvent (de 8 ori sau mai mult în fiecare zi), mai ales atunci când observaţi semnele de foame precum mişcări de căutare ale sânului cu gura sau sugerea pumnului. Evitaţi suzetele, tetinele şi suplimentele care nu au fost prescrise de medic până când alăptarea este bine instituită (de obicei, aproximativ o lună).

  1. Alăptarea doare?

Nu ar trebui să doară. Ar trebui să simţiţi ceva asemănător unei smucituri sau împingeri puternice. Dacă simţiţi împunsături sau durere în timpul alăptării sau dacă mameloanele devin dureroase cereţi sfatul unui consultant în lactaţie. Schimbarea poziţiei de supt sau de ataşare vor rezolva, de obicei, problema. Sensibilitatea mamelonului este destul de  comună dar adevărata durere nu este normală. Dacă mameloanele dvs. sunt sensibile încercaţi să le masaţi cu puţin lapte matern şi lăsaţi sânul liber la aer după alăptare.

  1. De unde ştiu că copilul meu a supt destul dacă nu măsor laptele pe care îl bea?

Deşi nu poţi măsura cât lapte primeşte copilul poţi să îţi dai seama dacă copilul a supt destul. Stomăcelul unui nou-născut este micuţ la naştere şi, în primele zile, mamele au exact cantitatea de colostru de care acesta are nevoie. Stomacul lui creşte din ce în ce mai mare pe măsură ce mama produce mai mult lapte. Spre ziua a 7-a mamele au, de obicei, sânii plini de lapte. Ar trebui ca mama să audă copilul înghiţind în timpul suptului şi sânii ar trebui să devină moi după alăptare. Scutecele ne pot şi ele spune ceva despre aportul de lapte al copilului: ceea ce copilul primeşte trebuie să şi elimine. Pe măsură ce copilul primeşte mai mult lapte va uda mai multe scutece. Spre ziua a 5-a, când sânii mamei sunt plini de lapte copilul ar trebui să ude 6 sau peste 6 scutece şi să aibă 3-4 scaune pe zi. În fine, este normal ca nou-născutul să piardă o parte din greutatea de la naştere (de obicei în jur de 7% din greutatea de la naştere) pe durata spitalizării. Ulterior, copiii ar trebui să ajungă la greutatea de la naştere până la vârsta de 2 săptămâni şi apoi să crească constant în greutate 85-200g pe săptămână.

  1. Există alimente pe care nu le pot mânca în timp ce alăptez?

Majoritatea copiilor nu au probleme indiferent ce mănâncă mama. Cel mai bine este să mâncaţi o mare varietate de alimente pentru că astfel copilul va învăţa să îi placă o mare varietate de arome regăsite în laptele matern. Cu toate acestea, dacă copilul face gaze sau este agitat la 4-6 ore după ce mama a consumat o anumită mâncare, este bine ca mama să evite acel aliment timp de câteva săptămâni şi să reîncerce ulterior.

5. Pot să continui să alăptez şi după ce mă reîntorc la muncă?

Absolut. Multe femei se reîntorc la serviciu şi continuă să alăpteze cu succes.

În timp ce este foarte util ca mama să se pregătească şi să înveţe despre alăptare înainte de naşterea copilului este la fel de important să ţinem minte că este nevoie de practică, răbdare şi perseverenţă. În primele zile este normal ca mama să se simtă nesigură şi frustrată uneori. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul unui consultant în alăptare. Veţi vedea că alăptarea devine tot mai uşoară şi, înainte să vă daţi seama, copilul va avea deja 2 săptămâni şi vă veţi simţi deja o susţinătoare a alăptării!

După Regina Scott; Health. Infant

Sursa: http://www.childrenswishingwell.org/5-common-breastfeeding-questions/