Ce este colostrul? Ce îi aduce bun copilului meu?

Sânii produc colostru începând din timpul sarcinii şi continuă să producă colostru în primele zile de alăptare. Acest lapte special are culoare galbenă spre portocaliu, este gros şi lipicios. Are grăsimi puţine şi multe zaharuri, proteine şi anticorpi care ajută copilul să se menţină sănătos. Colostrul este extrem de uşor de digerat şi, de aceea, este cea mai perfectă primă hrană pentru copil. Are un volum redus (măsurabil mai degrabă în linguriţe) dar este foarte concentrat în nutrienţi necesari copilului. Colostrul are efect laxativ şi îl ajută să elimine primele scaune şi să elimine excesul de bilirubină prevenind icterul.

Dacă copilul este alăptat precoce şi des sânii vor începe să producă lapte matur în jurul zilelor 3-4 de la naştere. Va creşte cantitatea de lapte produs iar laptele va deveni mai subţire şi mai alb (mai opac). În acele prime zile după naştere este important ca nou-născutul să fie alimentat de 8-12 ori pe zi, cu cât mai des cu atât mai bine. Aceasta va permite copilului să beneficieze de colostru şi stimulează producţia suficientă de lapte matur. Alăptarea frecventă previne, de asemenea, angorjarea sânilor.

Colostrul oferă nu numai o nutriţie perfectă şi ajustată nevoilor copilului ci şi cantităţi mari de celule vii care vor apăra copilul de mulţi agenţi infecţioşi. Concentraţia de factori imuni este mult mai mare în colostru decât în laptele matur. De fapt colostrul acţionează ca un vaccin natural şi 100% sigur. Colostrul conţine mari cantităţi de imunoglobulină A secretorie, o substanţă-anticorp nouă pentru nou-născut. Înainte de naştere copilul primeşte alţi anticorpi, numiţi imunoglobuline G prin intermediul placentei. Imunoglobulinele G ajung în sistemul circulator al copilului dar imunoglobulina A protejează copilul în locuri care sunt mai adesea supuse atacului germenilor şi anume la nivelul membranelor mucoase din gât, plămâni şi intestin.

Colostrul are un rol extrem de important în tractul gastro-intestinal al copilului. Intestinele nou-născuţilor sunt foarte permeabile. Colostrul sigilează aceste găuri căptuşind tractul gastro-intestinal cu o barieră care previne penetrarea majorităţii substanţelor străine şi evitând posibila sensibilizare a copilului la alimentele pe care le consumă mama.

De asemenea, colostrul conţine concentraţii mari de leucocite, celule albe protectoare care pot distruge bacteriile şi viruşii cauzatori de boală.

Gradual, colostrul se transformă în lapte matur în timpul primelor două săptămâni după naştere. În timpul acestei tranziţii concentraţia de anticorpi din laptele matern scade dar volumul de lapte creşte progresiv. Dar proprietăţile de apărare împotriva bolilor nu dispar din laptele matern. De fapt, atât timp cât copilul primeşte lapte matern acesta va primi protecţie imunologică împotriva multor viruşi şi bacterii.

Capacitatea gastrică a stomacului nou-născutului

Atunci când mamele aud că colostrul se poate măsura cu linguriţa acestea se miră dacă va fi suficient pentru copiii lor. Răspunsul scurt este că colostrul este singura hrană sănătoasă de care copilul are nevoie. Dar explicaţia este următoarea: Stomacul unui copil de o zi are o capacitate de 5-7 ml. Interesant, cercetătorii au arătat că stomacul nou-născutului de o zi nu se destinde pentru a reţine o cantitate mai mare de lapte. De vreme ce pereţii stomacului nou-născutului rămân fermi laptele dat în plus este adesea vărsat de copil. Colostrul se secretă exact în cantitatea de care copilul are nevoie pentru primele alimentaţii. Spre ziua a treia capacitatea gastrică a nou-născutului creşte la circa 22-30 de ml. Mesele mici şi frecvente asigură cantitatea de lapte de care are nevoie copilul. În jurul zilei a 7-a de la naştere capacitatea stomacului nou-născutului atinge 45-60 ml iar continuarea alăptării frecvente va asigura întreaga cantitate de care are nevoie copilul iar producţia de lapte va satisface nevoile copilului.

Sursa: http://www.lalecheleague.org/faq/colostrum.html